vineri, 1 mai 2009

UITAREA


Deseori, in singuratate, imi deschid agenda de telefon, asa pur si simplu, fara a cauta adresa vreunei prietene sau cunostinte.

Numele celor cunoscuti cu multi ani in urma, sau pe care asa mi i-a lasat Dumnezeu ca rude, sunt scrise citet, astfel incat sa incapa fiecare pe cate un rand...fiecare la initiala numelui sau.

Dealtfel, aproape pentru fiecare dintre ei am memorat demult adresele, numerele de telefon sau imaginea locuintelor.

Un singur nume de barbat sau de fata, uneori si un simplu numar de telefon, imi pot inunda creierul intr-o secunda cu amintiri legate de cine stie ce timp, spatiu sau stare.

Mi se face dor de multe voci ce-ar putea raspunde la numerele din aceasta agenda, dar poate sunandu-le as deranja reamintindu-le de mine, poate ca m-au uitat si-asa le este mai bine.

Caci uitarea nu doare pe cel care uita.Uitarea intristeaza doar pe cel uitat.

Uitarea face din ceea ce este in ceea ce a fost, lasand loc pentru ce va fi.

Uitarea, ca efect al mutarii in timp si spatiu a realitatii trairilor fizice si sufletesti, face sa stearga din minte durerea si placerea, caldura si frigul,ura si simpatia, lacrimile si zambetul.

Asupra dragostei uitare nu are efect. Dragostea curata, pura, divina, nu poate muri, ea vine din infinitul trecut, prin prezent spre viitor, ca o lumina din lumina ce infrunta intunericul.

Visul uitarii este aducerea aminte. Aducerea aminte a unei dureri fizice, ne readuce durerea fizica, in schimb aducerea aminte a unei dureri sufletesti, doare. Uitarea e legata prin creier, de suflet.

Ca sa nu uitam cele petrecute , noi, oamenii, am invatat sa scriem ....ca sa uitam durerea am descoperit alinarea...

Si noi...oamenii...incercam pe cat putinta sa nu uitam;

Ca sa nu-si uite zeii, stramosii nostrii au ridicat pe Pamant piramide, ca sa nu-i uite pe extraterestrii, le-au pictat chipurile-n pesteri, ca sa uite de tirani, au creat democratii, ca sa-si uite amantele si-au gasit altele, ca sa uite de frica, si-au nascocit noi arme, ca sa nu uite cui sunt supusi, si-au pictat icoane, ca sa nu-si uite neamul, i-au preluat obiceiurile.

Celui care nu se conforma multimii i-au zis ”uitucul”.

Mai mult decat uituc este cel care ” uita de la mana pana la gura”.

Rusinea nestiintei se spala cu ”uitarea”.

Simbolul uitarii este ”floarea de nu ma uita”.

Ca sa nu uitam varstele, sarbatorim onomasticile.

Daca n-am avea buletine, a uitasi cum ne cheama si ne-am boteza zilnic.

Oare daca prietenul meu ar uita sarutarile de ieri, maine ar incepe din noi jocul cuceririi????

E uitarea inevitabila......sau e oar un cufar inchis in care depozitam tot ce nu mai avem nevoie?

Un comentariu:

Persefona spunea...

Uitarea...
Ca sa nu vorbesc la general, pentru ca nu imi prea place, vorbesc despre cum percep eu uitarea...
Uit "de la mana pana la gura" numele celui care imi este prezentat si de aceea dupa 2 min ma scuz stupid cu: " am probleme cu memoria de scurta durata, imi mai spui o data numele tau?" sau intreb pe cine mai e cu mine care este numele pe care tocmai l-am uitat.
Pentru a nu tine ura pentru prea mult timp aleg sa uit lucruri neplacute...dar nu le iert
De cele mai multe ori dintr-o anumita perioada de timp in care s-au intamplat multe si de toate, ajung sa tin minte faze mai putin importante pe atunci, dar mai pline de umor sau tristete acum...
Oare daca uitam anumite chestii, inseamna ca nu sunt importante sau demne de tinut minte??
Oare daca ma uita cineva, trebuie sa ma supar? Nu am fost suficient de importanta pentru el/ea??
In teorie, uiti ca sa faci loc altor intamplari/locuri/imagini. In practica...cred ca daca uiti, uiti pentru o perioada de timp, dar la un moment dat iti aduci aminte de multe dintre cele uitate (vezi reunirile cu cei din liceu, in cativa ani cu cei din facultate, etc.)
Nu uiti niciodata pentru totdeauna...parerea mea