Au trecut 5 zile de cand nu am mai scris nimik pe blog...Au fost prea agitate zilele...
Nu stiu ce se intampla in ultima vreme dar toate persoanele cu care am stat de vorba au intrat in melancolie...lumea e trista...visatoare...iar eu reprezint cu succes aceasta categorie.
Tind sa dau vina pe astenia de primavara...se pare k ne-a curpins pe majoritatea dintre noi si ne manifestam care mai de care mai ciudat.
E tarziu in noapte...si tocmai am terminat de citit un articol al unui prieten caruia i s-a facut dor de copilarie... Mie mi-e dor de o plimbare pe Copou (insotita).... mi-e dor sa simt k "apartin" cuiva, mi-e dor sa fiu sunata tarziu in noapte doar pentru un simplu "Mi-e dor de tine!"...sau trezita dis de dimineata de un sms "buna dimineata, raza de soare!"... mi-e dor...si nu cred k sunt singura ...
Poate veti zice k aberez....poate.... dar mi-e dor ...si sunt geloasa pe cuplurile care se plimba doi cate doi, de manuta prin parc sau prin botanica...eu d c nu???????
DA, sunt o romantica incurabila...chiar daca putini observa sau au observat asta...prea romantica pentru secolul acesta. Cred k nu m-am nascut cand trebuia...Si totusi....
este atat de frumos afara lipsesti doar tu ...necunoscutul vietii mele....
Ma simt de prisos in lumea in care toti sunt fericiti si doar eu nu pot sa fiu asa...Cel mai tare ma tem de singuratate...si acum, chiar daca in jurul meu se afla o multime de oameni, ma simt ca intr-un desert si doar speranta ca intr-o zi va veni soarele si in fata la C1 ma face sa inteleg realitatea ...
Un om destept spunea ca"Asteptarea este cea mai grea provocare a sperantei..."....daca asa este...atunci accept provocarea...
P.S: Asta nu e anunt gen matrimoniale.....e doar o traire impartasita....
Un comentariu:
E foarte frumos ce ai scris, si e foarte "in stilul tau". "...in lumea in care toti sunt fericiti..."-nu e chiar asa, dar probabil starea e de vina.
Si vezi tu, noi astia mai romantici, o dam tare cu "asteptarea". Nush de ce e asta...cred ca undeva in mintea noastra consideram asta ca un sacrificiu, o jertfa adusa dragostei, ceva de genu "asteptam cat asteptam, da si cand o sa vina...!". Urasc chestia asta, desi asa procedez si eu. Asteptam, dar nu vedem cat de repede trece timpul, si cred ca avem de pierdut prin asta.
In fine...ideea e ca imi place articolul pentru ca si eu cred ca ma regasesc in spusele tale.
Te-am pupat!
Trimiteți un comentariu